Leo Grozavu: „În buletin sunt clujean, însă nu e loc de sentimente cu «U»”

Leo Grozavu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei FC Botoșani, Leo Grozavu, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că deși este clujean își dorește toate cele trei puncte în partida cu Universitatea Cluj și că așteaptă ca jucătorii să îi facă un cadou frumos pentru ziua sa.

Eu în buletin sunt clujean, am antrenat la U. Cluj, însă nu e loc de sentimente! Îmi face plăcere să-i întâlnesc pe mulți de acolo, dar pe teren e altceva. Sper să fie la fel cum a fost cu Astra! Am simțit în returul sezonului trecut când am pierdut acolo că vom câștiga sezonul acesta acasă. Sper să fie la fel și cu Universitatea Cluj. Am fost aproape de a lua punct sau puncte de acolo însă nu a fost să fie pentru că practic ne-am bătut singuri. Sincer, nu am de luat revanșe personale. Botoșaniul anul trecut a pierdut puncte împotriva Clujului și sper ca de această dată să se întoarcă roata. Aștept de la elevii mei să-mi facă un cadou frumos pentru ziua mea (n.r. – Leo Grozavu este născut la 19 august 1967)„, a spus Leo Grozavu.

Tehnicianul formației botoșănne a precizat că doi jucători de bază vor lipsi de la această partidă deoarece unul se căsătorește iar celălalt este naș: „Istvan Fulop și Attila Hadnagy vor lipsi pentru această partidă. Ei au plecat la Târgu Mureș, unde sâmbătă Attila se căsătorește, iar Istvan este naș. Păcat că și-a ales tocmai acum acest moment, deoarece colegii nu le pot fi aproape, iar noi am fi avut nevoie de ei. Ce să fac, să nu-i las și să facă mireasa singură nuntă?! Cu nașa! Sper ca jucătorii care îi vor înlocui să facă față cu brio„.

Echipa FC Botoșani va întâlni formația Universitatea Cluj, duminică, pe teren propriu, de la ora 17.00, în etapa a V-a a Ligii I.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×